Cum
să recunoşti un nativ din Taur
Cele
mai bune locuri în care să cauţi un Taur ar fi la o fermă, o
bancă sau o agenţie imobiliară, dar îl vei putea găsi "păscînd"
şi pe alte terenuri. Ei pot fi ingineri, staruri de cinema,
funcţionari, grădinari, regi şi regine, coşari, măcelari,
brutari şi orice altceva. Poţi depista întotdeauna un Taur după
atitudinea lui tăcută, plină de forţă. Pînă vei ajunge să-l
cunoşti mai bine, cele mai lungi replici ale lui vor fi, probabil,
de genul: "Mda", "Nu", "Mersi", "Pa"
şi deseori "Nţţ", adică tot un fel de "Nu".
Dacă are o puternică influenţă din Gemeni, Berbec sau Săgetător
s-ar putea să fie puţin mai vorbăreţ şi pasul lui să aibă un
ritm ceva mai săltat. Dar Taurul tipic preferă să se mişte cu
precauţie şi să vorbească puţin. Ca şi stînca Gibraltarului,
are picioarele bine înfipte în pămînt, e stabil şi nimic nu-i
tulbură liniştea. Poţi să arunci apă pe el, să-i aprinzi
chibrite între degetele de la picioare, să-l izbeşti cu pumnii în
piept, să-l fixezi cu o privire hipnotică şi furioasă sau să
urli la el din toţi plămînii. Taurul nu se va mişca nici un
centimetru. O dată ce a luat o hotărîre, el îşi încrucişează
braţele cu calm şi-şi propteşte călcîiele în pămînt. Îşi
scoate în afară bărbia destul de proeminentă, îşi umflă
nările, lasă urechile pe spate şi... s-a terminat. Taurul va da
rareori năvală să te calce pe bătături. El nu vrea decît să
fie lăsat în pace. Nu-l deranja şi va fi mulţumit. Pisează-l la
cap şi se va încăpăţîna într-ale lui. Îmbrînceşte-l de la
spate, tachinează-l prea mult şi fii pregătit să-i suporţi furia
violentă. Pot trece luni şi ani la rînd în care va da dovadă de
perfectă stăpînire de sine şi control, mirosind panseluţele în
timp ce ignoră agitaţia şi zgomotul din jur. Apoi, într-o zi ca
oricare alta, cînd nimeni nu se mai aşteaptă la asta, vreun
nesimţit va arunca în paharul lui ultima picătură, cea care-l va
face să dea pe afară. Fugiţi din calea Taurului cît puteţi de
repede dacă vreţi să scăpaţi cu viaţă! Temperamentul taurin e
rareori scos la iveală, dar cînd o astfel de persoană se înfurie
poate distruge totul în calea sa, chiar şi pe nativii din Scorpion.
Poate că ar fi mai corect să spunem "demolează" în loc
de "distruge". S-ar putea să treacă ceva timp pînă cînd
norii de praf se vor risipi după un astfel de atac şi se va
reinstaura liniştea. Unii Tauri au un asemenea autocontrol încît
nu au astfel de izbucniri decît o dată sau de două ori în
întreaga lor viaţă. Chiar şi cei mai temperamentali nu vor erupe
decît cel mult o dată sau de două ori pe an. Totuşi, cel mai
înţelept ar fi să ţineţi minte că Taurul nu se enervează şi
nici nu se înfurie doar un pic. Dacă incidentul e suficient de
important ca să-i zguduie emoţiile de obicei placide, aşteaptă-te
la furie oarbă, nu la o mînie obişnuită. De aceea, înainte să
faci cu ochiul unei femei, ar fi bine să afli care e ziua de naştere
a bărbatului care o însoţeşte. Mulţi bărbaţi născuţi sub
semnul Taurului pot semăna puţin cu un taur, iar femeile născute
în acest semn vor avea un vag, intangibil aer bovin. Privirea femeii
Taur e senină şi umedă, dar clară. Se mişcă graţios, indolent,
dar mişcările ei vor sugera o forţă ascunsă. La bărbaţi, gîtul
e deseori gros, musculos, umerii, pieptul, spatele sau toate trei
sînt late şi puternice. Tot trupul acestor persoane e
bine proporţionat, fie el scund sau înalt. Urechile
sînt de obicei mici şi apropiate de cap. Cînd mănîncă, mestecă
încet şi de obicei au digestie excelentă. Nu e cazul tuturor, dar
mulţi Tauri au părul creţ sau ondulat, de obicei închis la
culoare, ca şi pielea şi ochii lor. Chiar şi excepţiile blonde,
cu ochi albaştri şi piele albă, nu vor sugera privitorului
fragilitate, nici fizică, nici de caracter. Bineînţeles, nu te
poţi aştepta ca toţi aceşti oameni să arate ca taurul Ferdinand
sau văcuţa Elsie. E adevărat că deseori au corpuri mari,
generoase, cu dimensiuni variind de la musculos la dolofan sau chiar
gras. Dar e bine să ştii să-i recunoşti şi pe cei
slabi, precum Fred Astaire, Bing Crosby sau Gary Cooper. Nu
te lăsa indus în eroare de picioarele zburătoare ale lui Astaire,
sau de farmecul lui aerian, ca de Geamăn. Oricine a fost apropiat al
marelui dansator spune că era imposibil să-l convingi să meargă
unde nu voia, sau să facă ceva ce nu avea chef să facă. Taurul e
puternic atras de sexul opus, dar nu e genul care să vîneze
plăcerile, de orice fel ar fi ele. Preferă să atragă oamenii
către el. De ce şi-ar risipi el energia alergînd după ei pe
cîmpii? Pasivitatea e comportamentul lor tipic. Ei preferă de o mie
de ori să primească plini de ospitalitate musafiri la ei acasă,
decît să se deranjeze să facă vizite. Efortul necesar pentru
obţinerea unei popularităţi sclipitoare nu îi stă în fire
Taurului. Dacă vrei, poţi să-l suni oricînd, el îţi va fi
întotdeauna la dispoziţie. Fă primul pas într-o idilă sau
prietenie şi el ţi se va alătura, dacă îl interesează
subiectul. În plus, va şti să se poarte cu tine în ambele cazuri,
ceea ce e rareori adevărat la zodiile mai vivace şi gregare. Taurul
îşi face rareori griji şi nu e genul care să se dea cu capul de
pereţi sau să-şi roadă unghiile. Uneori se mai bosumflă sau
devine mohorît cînd nu-i convine ceva, dar nu e genul nervos,
stresat. Prin natura lui e un stoic şi nimic nu-l va face să se
abată de la ritmul lui. Nativii acestei zodii sînt oameni de casă.
Nu prea există Taur care să nu adore să se răsfeţe în propria
lui casă şi să se relaxeze într-un mediu confortabil, familiar.
Schimbările îl supără (cu excepţia cazului în care are
ascendent în Gemeni, Săgetător sau Vărsător). Dacă Taurul pe
care îl cunoşti nu are propria lui locuinţă, poţi fi sigur că
visează să aibă una cît de curînd. E o personalitate terestră,
iar dragostea de pămînt se va manifesta mai devreme sau mai tîrziu.
Dacă e nevoit să trăiască într-un apartament de bloc va avea
probabil lădiţe la geamuri, pline cu flori şi verdeaţă. Cînd
larma oraşului ameninţă să îi invadeze spaţiul personal,
nativul înşfacă rapid undiţa şi pleacă spre un loc pastoral,
liniştit, unde se va relaxa pînă cînd lumea nu i se va mai părea
aşa dezlănţuită. Dacă nu are nici lădiţe cu flori, nici
undiţă, se va ocupa de afaceri imobiliare, ceea ce îi va da ocazia
să mai iasă din cînd în cînd spre verdele periferiilor. El are
întotdeauna o legătură cu pămîntul, oricît de îndepărtată,
fie că pierde vremea pe lîngă pistele de atletism, fie că iese
duminica în parc, fie că stă la o bere în natură. Taurul
are în general o sănătate perfectă şi o constituţie
puternică. Nu poate fi trîntit la pat cu
una cu două, dar cînd asta se întîmplă îşi revine greu, mai
ales din cauza refuzului lui încăpăţînat de a asculta sfaturile
doctorului. Nu-l ajută prea mult nici neîncrederea lui înnăscută
faţă de optimism şi optimişti. Zonele sensibile la accidente şi
infecţii sînt: gîtul, picioarele, gleznele, organele de
reproducere, spatele şi şira spinării. Răcelile banale
degenerează deseori în laringite şi faringite, iar pasiunea
taurină pentru băutură, dar mai ales mîncare, poate provoca
probleme cardiace, circulatorii, poate cauza apariţia varicelor şi
a altor afecţiuni cronice. Totuşi, majoritatea nativilor pot rămîne
în timp mult mai sănătoşi decît noi, ceilalţi, dacă evită
obezitatea, letargia şi infecţiile renale. Una dintre principalele
cauze ale maladiilor de care ar putea suferi un Taur e lipsa aerului
curat şi a mişcării, lucru pe care îl va nega deseori cu
încăpăţînare. Şi dacă tot vorbim despre încăpăţînare, ar
fi bine să ştii că n-are nici un rost să-i spui unui nativ din
Taur că e încăpăţînat. În mintea lui nu se crede deloc
îndărătnic, ci răbdător. Nu e căpos, ci raţional şi ferm.
Nici în ruptul capului nu poate înţelege de ce îl judecă oamenii
atît de nedrept. Adevărul e că acest personaj e cît poate fi un
om de încăpăţînat fără a se transforma într-un bloc de
piatră. Atît bărbaţii cît şi femeile ţin la fel de mult la
locurile lor pe cît ţin la opiniile lor. Un soţ Taur va refuza
să-şi însoţească nevasta în vizită la un prieten, dacă acesta
nu are scaune confortabile. Poate ea să stea şi-n cap, el nu va
merge. O femeie Taur căreia nu-i plac amicii soţului pur şi simplu
nu va vorbi cu ei. Totuşi, mîndria cu care vorbesc aceşti nativi
despre răbdarea lor e pe deplin justificată. Mulţi poartă poveri
emoţionale şi fizice ani în şir, fără să se plîngă. Cu cît
se acumulează mai multe necazuri, cu atît mai multă forţă
găseşte Taurul în interiorul său pentru a putea suporta.
Loialitatea şi devotamentul faţă de familie şi prieteni depăşesc
deseori orice înţelegere. Mulţi bărbaţi şi femei născuţi sub
acest semn ar merita medalii pentru curajul sub lovituri ale soartei
care ar fi doborît demult pe alţii, născuţi sub alte semne.
Trebuie deci să recunoaştem tăria de caracter a Taurului. Dar tot
încăpăţînat e! Foarte puţine lucruri îi pot tulbura apetitul.
Taurul poate mînca orice, de la ardei iuţi la prăjitură cu
ciocolată şi frişcă, murături şi napi, toate în decursul
aceleiaşi mese, fără să dea semne de jenă stomacală. Fripturile
sînt favoritele lui şi adoră să mănînce rămăşiţele de la
mesele anterioare. Dacă-i mai pui şi o cană cu vin în mînă,
parcă-l vezi pe regele Henric al VIII-lea înfulecînd fericit la
banchetele lui îmbelşugate. Desigur, un ascendent în Fecioară îl
poate trece pe Taur pe o dietă de morcovi cruzi, salată verde şi
suc de prune. Umorul celor născuţi în această zodie e axat mai
mult pe comedia burlescă, gagurile fizice. Mulţi dintre ei nu gustă
satira subtilă, dar rîd cu lacrimi cînd cineva alunecă pe o coajă
de banană sau primeşte o plăcintă cu frişcă în faţă. Simţul
umorului este la ei cald, terestru, jucăuş, generos, amintind de
Falstaff. Aceşti oameni sînt extrem de rar capabili să fie
răzbunători sau cruzi. Un fapt interesant e că mulţi tauri cruzi
aveau la naştere multe planete în Berbec. Cele două semne nu par
să dea o combinaţie prea plăcută, iar Hitler e un exemplu grăitor
în acest sens. În legătură cu situaţia financiară, Taurul se
desparte rareori de banii lui. Nu fiecare nativ e milionar, dar nu
vei vedea prea mulţi dintre ei stînd la coadă pentru supă la
cantina săracilor. Nativului îi place să construiască imperii
încet, dar sigur. În mod bizar, Taurului îi place să acumuleze şi
putere, nu numai bani, dar numai pentru plăcerea senzuală de a o
deţine. De multe ori, ei înmînează frîiele conducerii
subordonaţilor. De ce şi-ar bate el capul să tragă toate sforile?
Sînt destui Capricorni şi Raci care să facă asta, în timp ce el
trage un pui de somn, adulmecă margaretele sau soarbe din ochi
fetele. Îi e suficient să ştie că toată lumea e conştientă
cine e stăpînul păşunii. Mai devreme sau mai tîrziu, banii vor
veni către Taur şi acolo vor rămîne. El îşi preţuieşte banii
şi familia, dar nu e zgîrcit. Inima lui generoasă şi buzunarele
sînt larg deschise pentru prietenii adevăraţi aflaţi la necaz.
Bărbatul
Taur
Probabil
că îţi imaginezi că bărbatul tipic din Taur e un om tăcut şi
practic, de bun simţ şi realist ca o pereche de papuci de casă.
Aşa şi e. În plus, vei observa că nu se aruncă cu capul înainte
cînd vrea să intre în acţiune, ci e tacticos şi precaut. La fel
de adevărat. Prin urmare, deduci tu, e logic să presupui că nu e
prea romantic. Cu desăvîrşire fals. Cine ţi-a băgat în cap că
poţi analiza personalitatea taurină folosind doar logica? Probabil
vreun tip din Balanţă care vrea să te impresioneze! Ei, bine,
greşeşte! Logica nu e de prea mare ajutor cînd încerci să
dezlegi misterul unui simbol puternic şi masculin cum e cel al
Taurului, care e condus de o planetă paşnică şi iubitoare ca
Venus. Trimite-l pe deşteptul din Balanţă înapoi în bibliotecă!
E posibil ca Taurului să-i ia mult timp să decidă dacă vrea să
fii femeia lui. El nu e genul care să facă un triplu salt în
piscina iubirii ca să descopere în cădere că cineva a uitat să
umple bazinul. Dar o dată ce s-a hotărît că tu eşti aleasa şi-şi
pune în cap să te cucerească, iubitul din Balanţă va părea un
şcolar stîngaci pe lîngă el. Îi va face de rîs chiar şi pe
Leul îndrăgostit şi pe pasionalul Scorpion. Acest bărbat Taur
raţional, practic, lent şi hotărît e capabil să-ţi trimită
cîte un trandafir roşu în fiecare zi pînă cînd vei accepta
propunerea lui, fie ea de căsătorie, de ieşire împreună sau de
orice fel. Poate chiar să scrie un cîntec sau o poezie romantică
şi să ţi-o trimită sfios, fără să o semneze, ştiind că vei
ghici expeditorul. Taurul poate fi un iubit tandru, blînd şi
protector. Firea lui senzuală îl face sensibil la parfumul tău, la
fineţea pielii tale şi moliciunea părului tău. Poate că n-o
să-ţi spună asta în faţă folosind cuvinte înflorite, dar va
găsi o modalitate să-ţi transmită mesajul. Simţul lui tactil e
foarte puternic. Acest semn de pămînt e plin de contradicţii în
viaţa amoroasă. Taurului îi va plăcea să te vadă îmbrăcată
în blănuri luxoase şi culori intense. Îţi va cumpăra un buchet
parfumat de violete proaspete de la bătrînica din colţ, căreia îi
va lăsa în coş un bacşiş generos pentru că-i aminteşte de mama
lui. Însă tu nu-i vei aminti niciodată de mama sau sora lui, decît
atunci cînd va fi cazul să te protejeze de privirile obraznice ale
altor bărbaţi care încearcă să-ţi facă avansuri. Muzica îi va
stîrni emoţii puternice şi cheful de dragoste. Aproape sigur are
un cîntec favorit care îi aminteşte de tine de fiecare dată cînd
îl aude. E cel pe care-l tot pune la casetofon sau tonomat. Dacă
îţi mai trebuie dovezi ca să te convingi că e un suflet romantic,
Taurul tipic te va ajuta să-ţi umpli cufărul de zestre, făcîndu-ţi
cadou la zilele de naştere porţelanuri, argintărie, iar de Crăciun
vei crede că e Moşul în persoană cînd va apărea în prag
încărcat cu pachete misterioase şi flecuşteţe sentimentale. Îţi
va sugera partide de înot la lumina lunii, picnicuri în păduri
răcoroase şi izolate şi plimbări sub cerul înstelat pe drumuri
de ţară. Felicitarea lui va fi cea mai mare, mai elegantă şi mai
elocventă din cîte va distribui poştaşul de Ziua Îndrăgostiţilor.
Cînd un Taur îţi face curte, păi îţi face curte, nu se joacă!
Probabil vei fi dusă la cină în restaurante luxoase, cu lumini
difuze şi viori şi nu va uita niciodată data la care v-aţi
cunoscut, sau orice altă aniversare intimă a voastră. Pentru
Dumnezeu, cît romantism îţi mai trebuie? E foarte adevărat că
Taurul nu e un visător nestăpînit ca bărbatul din Vărsător. El
nu te va lua pe sus, făcîndu-te să ţi se taie picioarele, ca
Leul, şi nici nu-ţi va promite să te ducă plutind pe nori roz ca
să trăieşti cu el într-un castel ca din poveşti, printre
trandafiri, într-o veşnică primăvară, ca un Berbec. Mai degrabă
poţi să te aştepţi să treacă pe la tine într-o sîmbătă
seara, purtînd sub braţ planurile arhitecturale ale casei pe care
intenţionează să o construiască pentru tine din cherestea
adevărată şi cu bani reali. Probabil că va depune avansul pentru
casă înainte să vă logodiţi. Bărbatul acesta nu se-ncurcă în
vorbe. Cînd Taurul te trece pragul şi te "plantează"
ferm în casa voastră, care nu va aduce deloc cu un castel din
poveşti, poţi să fii sigură că toate ratele de împrumut sînt
depuse în siguranţă, la bancă. Trebuie să fii nebună să te
plîngi de aşa ceva. Vei ajunge să te întrebi de ce te-ar tenta
vreodată norişorii ăia roz, cînd eşti înfăşurată confortabil
în pătura securităţii Taurine. Asta în cazul în care eşti o
femeie care apreciază valorile solide, o fată raţională, care
apreciază personalitatea paşnică, senină, a Taurului şi firea
lui calmă şi stabilă. Gesturile lui sentimentale şi curtea lui
plăcută, firească, pot fi la fel de satisfăcătoare ca şi
suspinele poetice ale amanţilor mai "coloraţi". Un astfel
de bărbat se pregăteşte cu grijă pentru ziua de mîine. Aşa cum
furnica adună vara provizii pentru iarnă, la fel şi Taurul nu se
va lăsa distras de plăcerile unei după-amieze însorite, ci va
continua să se pregătească pentru gerul iernii. E ciudat, dar
mulţi dintre soţii care-şi permit să-şi ducă sau să-şi
trimită nevestele în ţări mai calde pe durata iernii sînt nativi
ai acestei zodii. Bineînţeles, există şi părţi mai puţin
plăcute într-o legătură amoroasă cu un Taur - nu există
perfecţiune. În primul rînd, va trebui să îţi scoţi de la
naftalină comportamentul de doamnă. Nici un astfel de mascul nu va
suporta o femeie stridentă, masculină, cu limbaj de birjar şi
atitudine de dresoare de lei. Dacă ai opinii la care ţii foarte
mult nu încerca să i le bagi pe gît şi nici nu te lăuda în
public cu inteligenţa ta. În particular, el respectă o femeie
inteligentă (deşi preţuieşte mai mult bunul simţ), dar ai face
mai bine să-l laşi pe el să fie deşteptul din cuplul vostru
atunci cînd ieşiţi împreună undeva. Fă-o, tu, pe emancipata în
faţa prietenilor lui şi va avea una din următoarele două reacţii.
Dacă e un Taur primitiv (şi nu ai idee ce mulţi sînt din ăştia)
probabil că-ţi va da un brînci, te va scutura, sau chiar îţi va
arde o scatoalcă într-un loc bine ales după ce ajungeţi acasă.
Dacă e genul mai sofisticat, se va închide în el şi va rămîne
aşa toată seara, fără să mai schimbe o vorbă cu nimeni, pînă
cînd te vei simţi aşa de prost încît îţi vei dori să te
înghită pămîntul. În plus, şi prietenii voştri vor fi la fel
de stînjeniţi, aşa că seara voastră se va duce cam pe apa
Sîmbetei. Primul tău impuls va fi să dregi ce-ai stricat, dar
tentativele de a-l înveseli şi a-l scoate din starea lui
încăpăţînată înainte de a-şi face damblaua se vor dovedi
absolut imposibile. Mai mult, dacă vei încerca să-l tachinezi ca
să-l readuci pe linia de plutire nu vei face decît să-l scoţi din
sărite şi mai tare. Insistă prea mult şi-l vei transforma din
Sfinx într-un taur furios, care cu siguranţă va da drumul unor
"aprecieri" ce îţi vor aprinde obrajii de ruşine. Ori
aşa, ori va spune calm prietenilor: "Mă scuzaţi că plec mai
devreme, dar trebuie s-o tîrăsc acasă pe muierea asta cu gura ca o
meliţă ca să-i dau o lecţie". După o astfel de scenă ai să
te ascunzi de toţi cunoscuţii săptămîni în şir. Dacă-l vezi
întinzîndu-se după haină, fă bine şi pregăteşte-te şi tu de
plecare. Un bărbat Taur rareori îşi va lăsa femeia singură
printre lupi, neprotejată, indiferent cît de tare l-a scos din
sărite. O va lua cu el, de păr, dacă e nevoie. Aşa că nu te
gîndi că vei rămîne în urmă ca să te plîngi prietenilor de
el. Cînd pleacă el, pleci şi tu! Şi te-aş sfătui din suflet
să-ţi ceri scuze înainte de a ajunge acasă. El n-o s-o facă în
veci. Nici alergatul la mama n-o să-ţi ajute. Cît timp el e cel
care plăteşte cheltuielile de întreţinere, la el în pat ai să
dormi. Prima tentativă de "Plec la mama!" va fi probabil
şi ultima. După un prim contact cu furia lui, părinţii tăi vor
învăţa repede să ţină uşa încuiată şi să te lase să-ţi
rezolvi singură problemele. Bărbatul Taur e foarte răbdător, dar
nu se va lăsa călcat în picioare. Însă nici nu îi va plăcea să
fie sufocat de o femeie ca o iederă. E prea practic şi îşi
iubeşte prea mult libertatea ca să-i placă o femeie care se agaţă
de el ca scaiul şi plînge din nimic. Nu-l deranjează ca partenera
să aibă ceva temperament şi vioiciune. Cu un zîmbet plin de
amuzament detaşat o va urmări cum zburdă veselă în mod tipic
feminin, aşa cum urmăreşti o pisicuţă drăgălaşă şi dragă
jucîndu-se cu un ghem colorat. Cu condiţia ca pisicuţa să ştie
ca, la un semn al stăpînului, să înceteze cu joaca şi să
asculte vocea acestuia. Nimeni nu poate fi mai blînd, mai bun şi
mai tolerant decît un bărbat Taur, atunci cînd nu-şi simte
ameninţată masculinitatea. Ar face orice pe lume pentru femeia pe
care o iubeşte, mai puţin să o lase să poarte ea pantalonii în
familie. Poate că uneori se poartă ca un urs stîngaci, iar umorul
lui e deseori grosier şi ridicol, dar nu va fi niciodată luat de
fraier. Probabil că iubeşte excursiile la ţară, cu cortul,
fotbalul şi pescuitul, sau grădinăritul, florile şi plimbările
lungi. Cărţile preferate sînt despre eroii cuceritori ai zilelor
demult apuse sau biografii ale întemeietorilor de imperii de orice
fel, nu ficţiunea sofisticată sau filosofia adîncă. Taurul e
masculul prin excelenţă, aşa că nu-i servi sandvişuri cît o
monedă, din pîine cu coaja tăiată. Îi place mîncarea gătită
în orice casă de modă veche, cu cartofi, fripturi, sosuri şi
multe plăcinte. Ia-ţi o carte de bucate bună. De asemenea, va fi
deseori dispus să te scoată la masă în oraş, căci acestor
nativi nu le stă în fire să-şi lege nevestele de aragaz, iar
uneori va încerca să gătească el, iar tu va trebui să cureţi
urmele dezastrului. Ca părinte, bărbatul din Taur e o încîntare.
Crede că e important să aibă un băiat care să-i ducă mai
departe numele, dar va iubi fetiţele cu o tandreţe nemăsurată.
Sînt taţi iubitori, afectuoşi şi înţelegători.
Femeia
din Taur
Din
multe puncte de vedere, femeia din Taur e pîinea lui Dumnezeu, o
combinaţie a multora dintre calităţile rare pe care orice bărbat
le caută şi rareori le găseşte într-o femeie. Chiar dacă are un
temperament violent, care poate face un bărbat puternic să o rupă
la fugă sau să se ascundă sub masă, ea nu va izbucni ca o tornadă
devastatoare decît dacă e grav provocată. În mod normal, dacă
n-o chinuieşti peste limitele răbdării umane sau dacă soarta nu-i
oferă o mînă îngrozitor de proastă, ea îşi va juca cinstit
cărţile, cu un calm admirabil. Sinceritatea şi onestitatea ei nu
sînt ştirbite de nici un fel de jocuri, lacrimi şi alte trucuri
tipic feminine. Fata din Taur are mai mult curaj moral şi emoţional
decît mulţi bărbaţi duri, dar are suficientă încredere în sine
ca să te lase pe tine să fii şeful, dacă asta vrei. Dacă nu, va
prelua controlul şi va conduce ea totul, dar ar prefera de o mie de
ori ca situaţia să fie inversată. Ea caută un bărbat adevărat,
pentru că ştie că e o femeie adevărată şi e mîndră de asta.
Pentru ea, a fi femeie nu înseamnă neapărat să flirteze tot
timpul, să aibă creier de găină sau să fie o pisicuţă
miorlăită care face pe fragila şi neputincioasa ca să obţină ce
vrea. Îţi vei da seama repede că are opinii proprii şi un creier
suficient de puternic ca să nu fie nevoie să recurgă la
şiretlicuri ca să atingă un obiectiv. O femeie Taur are atîta
autocontrol încît ar putea ţine în loc un întreg atelaj de cai
(asta ca să-ţi faci o idee despre forţa voinţei ei ascunse), dacă
hotărăşte să şi-l exercite. Dacă are un ascendent în Berbec
sau Leu, ea poate fi uneori capabilă de cruzime sau dese furtuni
emoţionale, iar dacă are influenţe din Peşti sau Gemeni ar putea
fi mai agitată şi nehotărîtă decît alte femei Taur. Dar femeia
tipică a acestui semn dă de cele mai multe ori dovadă de reţinere
în toate domeniile. Acesta e un lucru bun, căci exteriorul ei
placid ascunde o senzualitate atît de puternică încît trebuie
ţinută puţin în frîu. Bărbaţii apreciază întotdeauna
tendinţa ei nobilă de a lua oamenii aşa cum sînt, fără să-i
judece. Femeia Taur se simte la fel de bine în compania unui savant
care studiază musca Ţeţe în Congo, ca şi în cea a unui
înghiţitor de săbii de la bîlci, atîta timp cît aceştia fac
ceea ce îşi doresc şi îşi exprimă astfel personalitatea. Cînd
întîlneşte o persoană pe care o antipatizează nu declanşează o
campanie de distrugere a persoanei respective, ci pur şi simplu o
evită. Această femeie îşi poate trata duşmanii cu o indiferenţă
glacială, dar dacă te numeri printre prietenii ei îţi va fi
loială indiferent de perioadele prin care treci. Hotărîrea cu care
îţi este alături la bine şi la greu face ca relaţia dintre Damon
şi Pythias să pară o cunoştinţă întîmplătoare. Poţi să
circuli prin oraş cu trotineta, să te caţări pe un catarg de
steag, să ajungi la mititica sau să te duci la birou cu margarete
puse după urechi, ea va găsi întotdeauna o modalitate de a-ţi
justifica gesturile, căci eşti prietenul ei. Dar dacă nu îi
acorzi în schimb acelaşi devotament total va sta îmbufnată
într-un colţ, ca un nor negru, apăsător, plin de sentimente
reprimate. Însă asta nu are nici o legătură cu gelozia. Femeia
Taur nu va lua în serios hobby-ul masculin al privitului după fete.
Spre deosebire de Leoaice sau de cele din semnul Berbecului, fata
noastră nu se va face purpurie la faţă de furie de fiecare dată
cînd admiri în mod deschis o fată drăguţă. E nevoie de mult mai
mult decît un flirt uşor sau un sărut aplicat pe obrazul unei bune
prietene ca să-i stîrneşti furia taurină. Dacă depăşeşti
limita a ceea ce consideră ea că ar fi fair play se poate
transforma într-un monstru al terorii, dar graniţa respectivă e
trasată cu linii foarte generoase. Deci poţi să îi faci cu ochiul
drăgălaşei casieriţe de la magazin, dar nu îi pune prea mult
răbdarea la încercare, căci, deşi pare nesfîrşită, îşi are,
totuşi, limitele ei. Dacă n-ai văzut-o niciodată furioasă, fă
bine şi nici n-o stîrni! Femeia din acest semn nu e dominată de
scopuri strict intelectuale. Asta nu înseamnă că nu e inteligentă.
Dimpotrivă, mintea ei poate ţine piept cu succes celor mai deştepţi
bărbaţi sau femei, doar că nu i se pare crucial să înţeleagă
teoria relativităţii şi nici nu o interesează foarte mult să se
piardă în discuţii abstracte. Nu e nici impresionată, nici
încîntată dacă faci colecţie de diplome universitare. Una
singură e suficientă ca să-i cîştigi respectul. Pentru ea sînt
esenţiale bunul simţ, simţul practic şi capacitatea de a înţelege
esenţa oricărui subiect. Femeia Taur tipică nu e o intelectuală
care citeşte filozofie din pură plăcere, iar ideologiile
complicate nu sînt punctul ei forte. Picioarele îi sînt ferm
înfipte în pămînt. Ea e o creatură strict fizică. Asta îl va
interesa cu siguranţă pe cititorul bărbat, dar ca să o intereseze
şi pe ea un obiect sau o idee, aceasta trebuie să-i încînte
simţurile fine. Dacă încerci să o convingi spunîndu-i că "e
bine pentru ea", că "toată lumea face asta", sau că
"o va stimula intelectual" nu vei reuşi decît s-o faci să
caşte. Ca să reacţioneze cu entuziasm sincer, ea trebuie să
găsească o formă sau alta de satisfacţie senzuală în tot ce
face. Nu prea vei vedea o femeie Taur îndesînd nişte flori
artificiale într-o vază. Florile ei trebuie să fie adevărate, să
aibă textură şi parfum cinstite. Îi plac buchetele uriaşe de
flori de sezon dintre cele mai simple - de cîmp, dacă se poate.
Parfumul ei e de obicei exotic şi persistent, deşi unele femei Taur
înclină spre cealaltă extremă şi preferă ca părul şi pielea
să le miroasă a extrem de curat... şi atît. Această fată e
vizibil mişcată de cearşafurile proaspăt spălate, îmbibate de
dulcele miros al soarelui sau de aroma delicioasă a pîinii coapte
în cuptor. O sensibilizează puternic mirosul cernelii tipografice
de pe ziarul de dimineaţă, parfumul îmbătător al ierbii proaspăt
tunse după o ploaie primăvăratică sau aroma de frunze arse
toamna. De aceea, dacă o scoţi în oraş, ar fi spre binele tău
să-ţi cumperi un after shave de calitate, să-ţi bagi în buzunar
o frunză arsă, să-ţi dai cu un strop de cerneală tipografică
după urechi şi să dai drumul la aspersoare înainte să o săruţi
în faţa uşii, cînd o aduci acasă. Izurile neplăcute au un efect
la fel de puternic asupra ei, dar în sens invers. Mirosul de peşte
proaspăt prins nu o va deranja cu nimic, căci e natural, dar cel de
peşte prăjit... e cu totul altă mîncare de peşte. Şi culorile
reuşesc să-i îmbete simţurile, mai ales cele intense. Fiecare
nuanţă de albastru, de la fumuriu la indigo, îi va slăbi
rezistenţa opusă eforturilor tale de seducţie. La fel şi
trandafiriul şi rozul. Poartă o cravată albastră sau o cămaşă
roz cînd te duci la ea în vizită, dar ai grijă să nu le porţi
împreună. Nu uita că are un simţ înnăscut al armoniei şi nu e
recomandabil să arăţi ca un tort pentru copii preşcolari.
Mîncarea ei are neapărat gustul care trebuie şi de obicei pune
condimente şi ierburi aromatizante din belşug (doar dacă nu are
ascendent în Fecioară sau Capricorn). Ai grijă să o duci la
restaurante cu bucătari excelenţi, căci cu un hamburger turtit şi
o supă chioară nu ai nici o şansă la inima ei. Dacă eşti cu
adevărat un tip norocos, te va invita ea la o cină preparată în
casă şi cu siguranţă o vei cere de nevastă înainte să apuce să
servească desertul. Fata asta nu-şi pune şorţul doar ca să facă
frigănele, aşa că e întotdeauna o idee bună să nu mănînci
nimic înainte de a trece pe la ea. Bucătăria ei poate fi o
adevărată capcană pentru bărbaţi. Sunetele armonioase şi
imaginile frumoase o atrag ca un magnet. Majoritatea femeilor
tauriene au un pronunţat talent pentru arte sau o fină capacitate
de apreciere a lor. Cînd vorbeşte la telefon, desenele pe care le
face fără să-şi dea seama sînt schiţe în toată regula. Ca să
fii sigur că va fi o întîlnire reuşită, du-o la un concert sau o
expoziţie. O femeie Taur care să nu fi fost niciodată la ţară şi
căreia să nu-i placă pescuitul şi călăria este un caz rar. Cu
toată senzualitatea ei, în suflet ea rămîne un băieţoi. Mama
Natură o atrage irezistibil cu chemarea ei, iar fata din acest semn
o strînge cu voluptate la sîn. Dacă vrei să fii beneficiarul
aceluiaşi tratament nu pune muzică zgomotoasă şi dizarmonică în
prezenţa ei, nu mînca usturoi înainte de întîlnire şi nici nu
purta culori care se bat cap în cap. În sfîrşit, simţul tactil o
face pe femeia Taur să se plîngă că puloverul tău e aspru şi
neplăcut la pipăit. Aproape că e în stare să-ţi spună ce
culoare are o ţesătură doar atingînd-o cu ochii închişi.
Materialele purtate de ea sînt moi şi delicate la atingere,
niciodată iritante şi se îmbracă simplu şi cu gust. Natura ei
senzuală probabil că nu include purtarea de lenjerie extrem de sexi
şi complicat croită şi nici haine prea sofisticate. Preferă
stilul sport şi îmbrăcămintea practică, scumpă, fără zorzoane
şi ornamente, căci la ea confortul e pe primul plan. Această
femeie e rareori pretenţioasă, iar starea ei emoţională e în
general echilibrată, realistă şi plăcută. Oamenii sînt atraşi
de atitudinea ei directă, deschisă, la fel de relaxantă ca o baie
fierbinte. Ea adoră căzile cu apă fierbinte, plină de spumă
parfumată, loţiuni şi uleiuri, aşa că baia ei va arăta probabil
ca apartamentele Cleopatrei. Probabil că vei afla pe pielea ta că
unei femei tauriene nu-i place să fie contrazisă, mai ales în
public. Nu uita că îi place să facă lucrurile pe îndelete. Dacă
o grăbeşti se va înfuria şi nu-ţi doreşti asta. Maternitatea i
se potriveşte de minune. Îi va alinta pe bebeluşi şi va adora
copiii foarte mici, dar cînd progeniturile se fac mai mărişoare e
posibil ca mama lor să devină prea severă şi pretenţioasă, căci
îi vine greu să accepte schimbările derutante ale adolescenţei.
Mama tauriană se înfurie cînd e încălcată disciplina. Nu va
suporta sfidarea şi nu va tolera lenea şi neglijenţa, aşa că cei
mici vor trebui să-şi ţină camerele în perfectă ordine. În
afară de aceste impedimente, ea va fi un părinte bun; copiii şi-o
vor aminti ca fiind în primii ani o figură caldă, protectoare, iar
la maturitate o prietenă cu mult simţ al umorului. Anii
intermediari, cînd nerăbdarea adolescentină se va ciocni cu
încăpăţînarea Taurului, pot lăsa unele amintiri neplăcute.
Femeia din acest semn nu e niciodată o miorlăită. Rareori se va
plînge de ceva. E genul care va munci ca să-şi întreţină soţul
în facultate sau care îşi ia o a doua slujbă cînd familia e în
criză financiară, fără să facă deloc caz de asta. Ea e în
stare să se urce pe o scară ca să răzuie vopseaua sau să
văruiască, cu aceeaşi forţă ca un bărbat, dar are absolută
nevoie de somnul ei de după amiază pentru a-şi păstra puterile.
Va merge mîndră alături de bărbatul din viaţa ei, fără a-l
depăşi sau a sta în umbra lui. Multe soţii din Taur îşi ajută
soţii la studii sau la lucru. Nici prin cap nu le trece să fie
întreţinute fără a contribui cu nimic la bunăstarea familiei şi
vor fi profund nefericite alături de un bărbat al cărui aport la
problemele casei e nul. Ele detestă orice formă de slăbiciune.
Bărbatul care se însoară cu o femeie a acestui semn nu se va alege
cu o plîngăreaţă sau o vînătoare de avere. Ea va aştepta de la
el să aducă banii în casă şi să gestioneze cu cumpătare
finanţele familiei. Va pretinde calitate maximă la aparatură,
mobilă şi mîncare, dar va fi cu ochii în patru după chilipiruri
şi e dispusă să aştepte pentru a-şi cumpăra un obiect de lux
îndelung rîvnit. O impresie bună e importantă pentru ea, aşa că
îşi va încuraja soţul să invite la cină oameni influenţi. Ea
va fi însăşi esenţa ospitalităţii, considerînd evenimentul o
investiţie pentru viitor. Femeia Taur poate insufla cu tandreţe
forţă bărbatului ei cînd acesta se consideră învins şi e la
fel de pricepută la repararea unei siguranţe sărite ca şi la
prepararea unei plăcinte cu vişine. În inima ei e întotdeauna
destul loc şi destulă dragoste pentru a primi în căminul ei
străini şi rude, iar casa ei va fi un refugiu cald şi luminos în
mijlocul furtunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu